URARILE NOASTRE DE SFARSIT DE AN

         Jurnal de Giulesti ureaza tuturor cititorilor sai din tara si din toata lumea MULTI ANI si clipe de neuitat in 2012!
        Ii salutam cu tot dragul pe cititorii din Republica Moldova, S.U.A., Canada, Liban, Rusia, Germania, Arabia Saudita, Belgia, Spania, Marea Britanie, Franta, Finlanda, Italia!


Sa ne vedem cu bine si anul viitor, aici pe paginile Jurnalului!

Echipa :-)

 

Verdict final: mai ai doua zile. Ce faci?

         Daca ai afla astazi, in mod miraculos, ca maine si poimaine vor fi ultimele tale zile pe lumea asta, ce ai face?
         Te-ai desparti usor de tot ce ai construit in jurul tau intr-o viata? Copiii, bunurile, dragostea, datoriile, regretele - oare cate ti-ar bombarda mintea? Cata atentie ai acorda fiecarui lucru, cautand sa-l finalizezi intr-un mod cel putin corect?
          Eu cred ca as face totul ca sa nu las lucrurile neterminate. Mi-as analiza rapid statusul fiecarui coltisor de creier.

Ne este dor de tine in fiecare zi!

         Anul acesta m-am aflat la capatiiul unei persoane dragi tocmai in momentul in care si-a luat adio de la aceasta lume. Nu apucasem sa vorbim prea multe despre moarte pentru ca nu ne asteptam la asa ceva. Socrul meu, caci despre el e vorba, era tanar, iubea viata si nu arata nicio clipa (dincolo de dureri) ca ar fi gata sa-si ia zborul. In seara aceea eram langa patul lui la spital. Ma uitam neputincioasa la un om intins pe pat, in dureri si pe jumatate inconstient.
Fiecare respiratie pe care o tragea, facea diferenta intre aici si dincolo. La un moment dat a devenit pentru scurt timp constient, cum il stiam de obicei. M-a privit insistent, apoi a ferit privirea, m-a mai privit o data la fel de rascolitor, apoi a inchis ochii, s-a cufundat in lumea dintre lumi si dupa ceva vreme, a adormit.
         Am ramas inmarmurita, fara sa imi dau seama ca socrul meu s-a dus pentru totdeauna. Cautam sa imi explic cumva, sa incerc sa dau timpul inapoi cu cateva secunde, cand inca mai respira. Si mai mult decat orice, as fi vrut sa fi inteles sensul acelor doua priviri pe care nu le voi uita niciodata. Poate imi cerea ajutorul, poate ma ruga sa le transmit alor mei ca ii iubeste, poate vroia sa imi dezvaluie misterul   mortii... sunt doar presupuneri....
         Mai sunt doua zile. Din viata noastra. In dimensiunea 2011. Ii multumim lui Dumnezeu pentru grija, viata, sanatatea si tot ce ne-a daruit pana acum. In curand ne vom imbraca in hainele noi si frumoase ale anului 2012. Bine ar fi sa avem grija de ele, pastrandu-le macar intregi daca nu perfect curate; si chiar daca se intampla sa le mai murdarim, avem cel mai bun inalbitor la indemana - iertarea lui Hristos - sa nu intarziem sa-l folosim!

"De treci codrii de arama..."

“De treci codrii de arama”… pardon, de treci dincolo de Podul Grant-Teatrul Giulesti - Stadionul Rapid si te aventurezi sa ajungi in zona Giulesti Sarbi, multe iti sunt date sa vezi si sa auzi.  Gri-ul e culoarea vesnic in trend a locului.
Totusi, se poate lesne observa ca edilii impreuna cu marile regii si-au dat mana, oferindu-le servicii de varf locuitorilor de aici.

Daca pana mai ieri inotam in noroiul de pe ulite, iata-ne astazi ruland pe o sosea cu adevarat europeana, cu spatii verzi si trotuare generoase. Ce mai tura-vura – lucrurile s-au schimbat si oamenii au uitat de vremea in care isi luau incaltaminte de schimb in geanta sa poata iesi in oras.

Bomboana de pe tort a reprezentat-o reintroducerea mult asteptatului autobuz care sa-l duca pe giulestean din fata casei la metrou sau undeva mai aproape de centru. Si pana la urma, chiar merita omul ca doar “si banul lui merge”. Si a primit si mijloc de transport. Si nu de orice fel, ci masini nou-noute – Mercedes Benz – sa-i fie bucuria deplina.

Are giulesteanul nostru drum ca-n palma? Are. Are masini de lux? Are. Caci si banul lui merge, repet. Dar il scot toti din buzunar sa-l dea pe plata calatoriei cu R.A.T.B.-ul? Dl. Valentin Badea, unul dintre soferii care ajung aici cu autobuzul nr.  163 declara: “masina poate fi plina, dar daca validatoarele nu inregistreaza calatorii, pasagerii circuland clandestin, R.A.T.B. intelege ca nu sunt solicitari de transport si in felul acesta a retras un numar de masini de pe Calea Giulesti.”

Abia acum intelegem de ce, de la o vreme, autobuzul nostru a devenit fantoma. Sunt batrani in statii, copii de gradinita, e frig. Trec 30-40 de minute pana apare unul. Solutia ar fi simpla. Fiecare sa-si plateasca transportul. Dar in cartierul nostru traiesc multi oameni saraci care abia-si permit painea cea de toate zilele. E adevarat, au nevoie de transport. L-ar si plati, dar de unde bani? Somerii, cei cu 2-3 copii nu pot plati taxa unui abonament, oricat de mult si-ar dori. E de inteles.

Ar putea totusi sa faca ceva: sa se poarte mai civilizat in mijlocul de transport pe care nu il prea platesc. Insemnarile cu marker-ul, mizeria, injuraturile, manelele din casti, mirosul greu – oare acestea nu au un cost? Au cu mult mai mult si incepem deja sa il resimtim. Ar trebui sa devenim constienti de faptul ca cei mici si dragi ai nostri vor avea nevoie de aceasta zona curata, aerisita, infrumusetata si linistita pentru a se putea dezvolta normal si pentru a ne putea intoarce multumirile lor la vremea cand vom imbatrani.

Suntem in prag de sarbatori. Vestea minunata a nasterii Domnului ne reaminteste an de an ca pamantul este al Lui, iar a-i respecta resursele este obligatia noastra, a tuturor. Cu atat mai mult cu cat Fiul lui Dumnezeu, nascandu-se si locuind printre noi, ne-a dat cel mai pretios exemplu.

La multi ani tuturor!

Vezi si urarile si doleantele angajatilor R.A.T.B. 

pentru stiri si informatii din cartier, 

vizitati Portalul ingiulesti.com

Primii colindatori ai Jurnalului

Voua v-au batut pana acum colindatorii in geam?
Dupa cum prognozeaza ai nostri, urmeaza niste zile... inzapezite
:-) :-*

Retete a la Jurnal: Nachos cu vita la cuptor

Servicii contra servicii.
Pana cand i-am pregatit sotului o cina sanatoasa, iata ce bunatati a pregatit el pentru copii: Nachos cu vita la cuptor.
Ne trebuie :
- 1 lipie libaneza pe care o taiem in forma de triunghiuri
- 300g muschi de vita (manzat)
- o ceapa
- 1 ardei capia
- cascaval ras pe razatoarea mare
(se curata carnea de pielita, se toaca marunt cu cutitul. se caleste in ulei de masline o ceapa taiata solzisori, aproximativ 1 minut. se adauga carnea si se calesc impreuna inca 2-3 minute, pana cand carnea devine albicioasa. se pune compozitia astfel obtinuta pe triunghiurile de lipie, peste care se adauga ardeiul taiat rondele, apoi cate putin cascaval ras. se da la cuptor 15 minute)

Am gustat si eu ca sa va pot descrie... nu prea imi gasesc cuvintele. Va trebui sa mai gust una. Si inca una. Va spun apoi. ;-).

pentru stiri si informatii din cartier,

vizitati Portalul www.ingiulesti.com

Liniste, bucurie, pace, multumire...

Liniste, bucurie, pace, multumire...
Nu stiu voi cat de mult tanjiti dupa ele, insa mie imi pica foarte bine cand reusesc sa construiesc acest puzzle magic si sa le am pe toate in suflet, in acelasi timp.
Sa fiu sincera, mai adesea imi lipsesc una sau doua; rare au fost momentele cand am putut sa spun cu mana pe inima ca sunt fericita. Iata ca, fara sa vreau, am gasit si formula matematica a fericirii: liniste + bucurie + pace + multumire = fericire.
In general, sunt linistita cand sunt copiii sanatosi; bucuroasa cand reusesc sa ofer un lucru cat de mic sau am avut o intalnire interesanta. Fara exceptie, simt o imensa pace atunci cand imi reimprospatez memoria cu un Psalm sau un mesaj de dragoste din  partea Creatorului nostru.Si nu in ultimul rand, sunt multumita cand suntem cu totii acasa, eventual imbratisati sau jucandu-ne de-a cursele de masini :-).
Cam asta inseamna pentru mine fericirea.
Si inca ceva, mi-as dori ca voi sa fiti mai deschisi in a raspunde prin comentarii la intrebarile pe care le cititi pe site.
Pentru voi ce inseamna fericirea?

pentru stiri si informatii din cartier,

vizitati Portalul www.ingiulesti.com

Lumea nevazuta... (din sufletul meu)

vezi si Partea - I -

Partea a- II -a

Cautam sa ma conformez cat mai bine peisajului in care ma invart. Sa nu se simta acea unda de "altceva" . Imi era rusine sa spun in stanga si in dreapta ca eu sunt dintre cei ce cred. Daca insa intram cu cineva intr-o discutie mai profunda despre spiritualitate, afisam cele ascunse dupa usa de la intrare a sufletului. Eram gata sa le apar cu pretul vietii. ,,Isus e Mantuitorul si Salvatorul nostru, ca specie".... "Dragostea lui Dumnezeu e infinita"... "Ne-a creat pentru ca ne iubeste... si cu principal scop de a-L cunoaste, de a ne ridica la statura spirituala a lui Hristos"... Daca m-ati fi auzit...ce cuvinte mari foloseam.... Norocul meu a fost ca nimeni nu ma intreba de ce nu traiesc dupa cum vorbesc.(Sau poate nu a fost norocul, ci ghinionul meu). Pentru ca visam, si visam frumos.... Ca voi avea... si voi fi... si voi ajunge... Ce? Cum?Unde?  nu prea imi era nici mie foarte clar.
Pe la 25 de ani am inceput sa ma trezesc din "paralizia" aceasta si sa simt un gol de dimensiuni cosmice inauntrul meu. Zi si noapte ma tot intrebam care e rostul existentei, spre unde ma indrept si care va fi finalitatea drumului meu. Dupa o casatorie esuata, ma aflam acum in bratele celui visat.
[Cand l-am intalnit prima oara pe cel de-al doilea sot al  meu, era in prima zi de liceu. Nu obisnuiam sa ma apropii prea mult de baieti, asa ma sfatuise mama. Si eu o ascultam chiar si de la distanta. Retin foarte bine momentul in care l-am zarit printre colegii de clasa. Nu era deloc frumos, era inalt si slab, cu nas proeminent. Avea insa ceva. Parca il cunosteam de undeva. Parca traisem cumva unul langa celalalt, imi placea prezenta lui si ma bucura, ma umplea de sentimente pozitive. Au trecut 10 ani pana ne-am revazut, cu totul intamplator intr-un autobuz, pe Giulesti. Eu, foarte serioasa, casatorita (chiar daca aveam neintelegeri cu sotul, tineam cu dintii la ceea ce se cheama familie, am invatat asta in copilarie, de la parinti), pozam ca femeia invincibila. Insa inima mea l-ar fi dorit foarte mult aproape. Am schimbat cateva politeturi. Se arata deosebit de incantat sa ma vada. Am schimbat numere de telefon, ne-am mai intalnit de cateva ori. Si ceea ce sadisem in noi in vremea liceului, sau poate amprenta puternica a trecutului, a iubirii ramase uitate, a timpului care parea ca se intoarce, acel sambure de foc a inceput sa prinda viata. Luni de zile am trait cea mai frumoasa poveste de iubire din toate timpurile. Chiar si acum, privind inapoi, pot sa declar cu mana pe inima ca un asa love story nu s-a inventat. Ma simteam vinovata fata de sotul meu, stiam ca nu e moral fata de Cel care m-a creat.Citisem in Biblie, cu ani in urma, ca barbatul si femeia sunt unul al celuilalt prin casatorie. Asa cum Hristos iubeste biserica, barbatul isi iubeste nevasta si invers. Privind inapoi, la ruptura pe care am comis-o pana la urma, imi dau seama ca, probabil eram la o varsta la care inca imi mai permiteam sa ma joc. Nu intentionez sa caut o scuza pentru pacatul meu (cu  denumire foarte rusinoasa). Cred totusi ca am cautat fericirea proprie fara sa ma gandesc la ce las in urma. Un caz tipic de genul "decat sa planga mama, mai bine sa planga..."  E drept ca nu aveam o casnicie fericita. Insa acest lucru mi se datora in mare parte, pentru ca eram destul de rea. Asa vazusem si eu in filme sau la alte familii: ca nora nu se intelege cu soacra, ca daca ai ultimul cuvant esti important.... Uitasem cu desavarsire de sfatul lui Hristos, pe care Il studiasem in copilarie: "Fiti blanzi..." 
Relatiile cu sotul meu s-au inrautatit cu atat mai mult cu cat gandurile imi erau la iubitul meu din ascuns. Acesta din urma era schimbat acum. Nu mai afisa acea bucurie si exuberanta molipsitoare, ca in liceu. Abia scotea doua vorbe, ma privea adanc in ochi, nu imi cerea nimic... nu vroia sa ii reprosez mai tarziu ca a intrat cu forta in viata mea. Gesturile lui catre mine erau ca din alta dimensiune. Afisa o rabdare pe care nu o mai intalnisem la nimeni. Daca priveam spre el sau ma vedea catusi de putin ingrijorata, imediat ma intreba ce s-a intamplat, cu ce m-ar putea ajuta. Greu mi-era dat sa cred ca nu e vis, ca am reintilnit marea dragoste dupa care suferisem vacante lungi de vara... De care mi-era mereu drag si dor... fara sa am cea mai mica informatie de la el in toti acesti ani. Desi a urmat o perioada neplacuta: divort, barfe in cartier, separare, lacrimi, regrete - teribilismul specific varstei a invins. In cele din urma am atins fericirea suprema: traiam  alaturi de iubirea intregii mele vieti. Dupa cativa ani am devenit sot si sotie]. 
Credeti ca incep un capitol in culoare roz?

Va astept cu partea a III-a!

Ce mancam de sarbatori, ce mancam in post?

Suntem la inceput de decembrie. 

In aceasta perioada ne (re)innoim sentimentele, cautam sa fim mai buni, mai ingaduitori, facem cadouri si ne pregatim de colindat.

O parte dintre noi a ales sa tina post pana la Craciun din dorinta de a-si curata organismul, dar si mintea, si sufletul... 

Voi tineti postul?

Ce mancaruri de post va plac mai mult si mai mult?

La noi in casa se mananca hrana cruda de un an si jumatate. Asadar, la noi, "postul e.. la el acasa". 

Gatind zi de zi crud, inventand retete dar si culegandu-le din carti, am devenit cea mai mare amatoare de mancarica buna si sanatoasa. Revin la arome, nu am cum sa trec peste ele.... sunt cu totul aparte fata de cele ale hranei gatite. Culorile, la fel.... 

Incercati, in post, ciupercutele crude peste care ati presarat sare, boia de ardei dulce, cimbru, piper, ulei de masline, verdeata, usturoi maruntit, rosii taiate cubulete.

Sau puteti sa faceti un bun obicei din a servi zilnic o salata mare si gustoasa din urmatoarele ingrediente: salata verde, rucola, ceapa rosie, ardei gras, rosii, sare, ulei de masline. E uimitor cum se pot combina intre ele aceste binecuvantari din gradina (piata).

Salivati sau... incercati!

Pentru stiri si informatii din cartier      

 vizitati Portalul "ingiulesti.com"

Cum putem confectiona o "Christmas Star"

Vorbeam mai devreme despre frumusetile din hartie, urmeaza surpriza zilei - prima incercare personala de confectionat stelute, metoda origami. Daca va place, daca v-a iesit si voua si daca doriti sa mai stam de vorba, va astept la sectiunea comentarii.

Va sarut si week end placut!

Va plictisiti? confectionati ceva interesant

Modalitate de a-ti petrece placut timpul liber,de a-ti echilibra gandurile si mintea, origami (arta plierii hartiei astfel incat sa obtii forme interesante) a devenit si la noi o activitate destul de cautata in scoli, gradinite, in cluburile pentru copii dar si pentru adulti. 
Sub indrumarea unui cadru didactic sau a unui artist plastic, copiii creeaza stelute, braduti, barcute dintr-o banala bucata de hartie.
Mai tarziu, in Jurnal, va astept cu o mica surpriza. Pentru ca ne aflam in pragul sarbatorilor si pentru ca multi simt nevoia sa isi impodobeasca, intr-un fel sau altul, caminul.

    Pentru stiri si informatii din cartier,      
         vizitati Portalul "ingiulesti.com"

Am lansat www.ingiulesti.com

Dupa cum probabil ati aflat, am lansat portalul www.ingiulesti.com. Aici  veti gasi in curand informatii complete din si despre cartierul nostru: telefoane, adrese utile precum si alte categorii de informatii legate de spatiul unde ne petrecem cea mai mare parte din viata.

Va invitam sa-l accesati cu incredere ori de cate ori aveti nevoie, trimitandu-ne sugestiile dumneavoastra.

Dupa amiaza de urgenta

Orice om are nevoie de o iesire din cotidian. Fiecare isi doreste un loc sau o companie care sa-i faca dupa amiaza si seara mai confortabile. Nu asa s-a intamplat in ceea ce ma priveste, intr-o zi de joi in care am fost sunata de un prieten si rugata sa il insotesc la Spitalul de Urgenta Floreasca, intrucat se simtea rau.

De cum am pasit pe holul de la Primiri Urgente, intram intr-o lume pestrita, in care tineri sau batrani, saraci sau bogati, persoane singure sau insotite, toata aceasta multime care se mareste vazand cu ochii, creeaza impresia unui furnicar. Un puzzle al durerii: aici un domn cu mana taiata, sangeranda; acolo , un tanar aplecat de spate, palid ca ceara; pe podea, urme de sange pe care puteai calca in voie ca pe un covor umed si cald. Ma incearca senzatia ca de aici nimeni nu scapa. Ca in lupta aceasta voi fi prinsa si eu, ca intr-o gheara, candva. Ametesc. In jur, zeci de medici si asistente. Unii acorda primul ajutor, altii imping de carucioare, duc recipiente catre laboratoarele de analize. Sirenele urla. Inima imi bate sa sara din piept.

-“are cheaguri de sange in alveolele pulmonare, va sta la terapie cu anticoagulante… situatia e critica, poate muri oricand..”, rasuna glasul unei doctorite ca al unui actor versat ce-si spune rolul fara prea multe emotii. Ma uit spre cel cu care vorbea. Aproba senin. Pare ca nu intelege. Ramane zambitor.

Din aceeasi zona, inainteaza spre noi o tanara in carucior care gemea si tremura dar care-in mod curios – isi aranja continuu parul.

Cel cu care venisem este invitat in camera de garda. Profit si intru si eu pentru a continua sa iau pulsul situatiei. Se intampla sa il vad pe cel cu cheagurile de sange in plamani. Un batranel care nu arata ca ar avea vreo problema de sanatate. Era calm, insotitorul sau insa devenise nelinistit.

In tot acest vacarm, o babuta se plimba agale de la un cabinet la altul. Dadea impresia ca aici locuieste. “nu e cazul sa o luati asa in tragic”, parca spunea. “eu am oprit timpul si imi permit sa pierd vremea pe holurile spitalului. Poate am sa pacalesc in acest fel boala si chiar moartea”

In cele din urma suntem trimisi spre o alta clinica a spitalului. Aici lucrurile nu se precipita ca la camera de garda. E un semn bun. O trecere. Daca nu ti-e viata in pericol, mai poti astepta la rand vreo doua ore. Aici cazurile sunt mai multe dar aparent mai putin grave.

O doamna isi dadaceste tatal, foarte in varsta, mai ceva decat am face-o noi cu un copil de doi ani. “Tata, aseaza-te acolo. Nu, acolo. Stai! E curent aici. … dar nu te mai imbrac ca apoi te dezbrac greu.” Tatal, cam nazdravan, nu statea locului nici doua secunde.

Sosteste o doamna in varsta impreuna cu fiica. Aceasta din urma, vizibil nemultumita de cadrul in care a fost introdusa fara voia ei, se aseaza. Isi scoate din geanta o pila de unghii. Fara sa o priveasca macar pe mama, ii arunca repros dupa repros, sufland nepasatoare in unghii. “asa. Vezi tot felul de cazuri, ca n-ai fost in stare sa iei o trimitere de la proasta aia de doctora de familie”.

Dupa asa o seara, sunt gata sa afirm ca nimic nu ma mai poate mira. Momentul coincide insa cu acela al aparitiei unui domn de 40-45 de ani cu care intru imediat in vorba. Suferise un preinfarct in diminata aceea. A fost adus imediat la spital. Dar intre timp, in drum spre casa, l-a facut si pe al doilea. S-a intors abia acum si tot acum a aflat vestea. Era singur. Putin resemnat. Nu insa si socat, cum ma asteptam. A tinut sa imi spuna ca il contrariaza modul in care brancardierul i-a soptit la ureche :”daca dai si tu un ban, te bag in fata.” Acest lucru pare ca nu s-a intamplat, altfel nu am fi putut avea aceasta discutie la usa cabinetului.

Ne intoarcem spre casa. Prietenului meu i-au iesit bine analizele. Avea niste dureri in piept cauzate de oboseala.

Lasam in urma aceasta lume, din care nu ne dorim cu vreun chip sa facem parte, dar care ne asteapta, cuminte, pe fiecare dintre noi macar o data-n viata.

Lumea nevazuta...(din sufletul meu)

- I -

Inca de micuti aflam de la parintii nostri sau de la bunici ca pe lume exista ingeri care ne pazesc si merg cu noi la drum chiar daca nu-i putem vedea. Imi amintesc foarte bine aceste bucati din copilaria mea. Seara ma rugam ingerasului, mama si tatal meu se rugau lui Dumnezeu sa aiba grija de noi, sa ne ajute in drumurile noastre, sa ne insoteasca la scoala... Cata pace imi curpinde sufletul cand ma intorc in timp, in gandul meu, si ma vad ingenuchind langa pat! Glasul mamei era altul decat de obicei, era emotionata si spunea mereu, dimineata, printre altele, ,,Iti multumim ca ne-ai trezit la lumina zilei sanatosi”. Vorbea cu Domnul, ii spunea despre grijile ei, despre lipsurile familiei, astfel ca eu am inceput incet, incet sa am o relatie cu aceasta Fiinta mare si puternica, iubitoare si facatoare de minuni.

In jurul varstei de 13 ani parca s-a schimbat ceva. Intr-una din zile ma aflam pe primul rand la biserica, cel care predica citea despre iesirea lui Israel din Egipt. In fata ochilor mei se perindau toate acele actiuni relatate de Biblie... La momentul despartirii Marii Rosii, cand poporul ales trece, iar egiptenii sunt inghititi de ape, launtrul meu s-a scuturat parca de o mantie vrajita. ,,Cum s-au intamplat toate acestea? Ce spune omul asta? Sunt povesti? Merita sa le cred?....” In acel moment, lucrurile in capul meu s-au rasturnat. Realitatea inconjuratoare ma asigura ca nu e posibil sa fie adevarat si astfel am inceput sa despart cele doua lumi in lumea de aici si lumea de acolo. Nu am spus nimanui acest lucru, am continuat sa merg la biserica, sa ies in fata si sa-mi spun poezia sau cantecelul (chiar daca aveam mai multe emotii si imi pierdeam vocea de cele mai multe ori, lucru care nu se intampla inainte), la scoala studiam aparitia omului pe pamant in cu totul alt mod decat scria in Biblie (,,iata deci ca sunt doua lumi in care ma invart”, imi spuneam) si dorinta mea dupa lumea nevazuta a copilariei, in care apareau ingerasi si fiinte blande, mangaietoare, a disparut.

Mama, eu si copiii mei, la peste 25 de ani dupa cele relatate in acest articol

In acest timp, mama a cazut la o foarte grea boala. Eu aveam 13 ani iar sora mea, 11 ani. Ne ingrijea tata, asa cum putea. Ochii lui erau inlacrimati, stiam ca boala e grea si ca mama nu se va face bine. Am inceput sa vorbesc cu Fiinta aceea, sa incerc sa fac o intelegere... sa imi vindece mama si apoi... nu stiu... Ma tot rugam si ma tot zbuciumam... ce sa fac eu ca sa dreg lucrurile. Apoi mai uitam ca ea era acolo, in mari suferinte si imi vedeam de copilaria mea. Cantam tare prin curte, ma jucam cu sora mea. Auzeam vecinele suspinand: ,,sunt copii, nu stiu nimic...” Se faceau rugaciuni fierbinti pentru mama, in biserica. Domnul a ascultat aceste rugaciuni si chiar daca eu atunci nu intelegem ce si cum, mama s-a pus pe picioare dupa lungi si foarte grele chinuri. Tin minte ca o auzeam vorbind tare si alergam la ea sa o intreb cu cine vorbeste. Striga catre Medicul cel Mare si Iubitor, care nu ne lasa in nevoi, cu niciun chip.

In casa noastra se canta foarte mult. Tata a avut toate instrumentele de pe lume. Canta dupa ureche la toate. Se auzeau din drum saxofonul, mandolina sau vioara. Noi cantam pe mai multe voci, era ca in rai. Laudam pe Domnul caci aveam multe motive sa o facem. Cel mai puternic motiv era sanatatea mamei care sporea din ce in ce. Totusi ea nu mai putea sa cante. Glasul ei, ca al unei mierle pana atunci, acum tacea. Suferintele isi pusesera amprenta asupra sufletului ei. Dar eu nu am lasat-o. Un an de zile m-am chinuit sa o determin sa cante si pana la urma s-a lasat convinsa. Era intr-o zi de sambata dupa amiaza, stateam amandoua pe treptele de la intrarea in casa. Nu imi mai amintesc ce anume am cantat dar minunea s-a intamplat si eram cea mai fericita fata de pe pamant.


Atunci nu imi dadeam seama ce se intampla, luam lucrurile asa cum erau. Pastram totusi intr-un cotlon al inimii tainele acestea dar nu mai apelam la ele caci realitatea era una trepidanta... Am trait in lume, bucurandu-ma de atractiile ei mirifice. M-am bucurat de orice ocazie de a ma distra, a-mi hrani egoul si a ma inalta la standardele ,,lor”, acelor personaje celebre ale vremii, in care imi pusesem toata speranta.

Dupa varsta de 20 de ani, cand taiasem aproape orice legatura cu trecutul, cand ajunsesem punctul culminant al studiilor si carierei si al tuturor lucrurilor, cand aveam lumea in palma, cand eram frumoasa, curtata, aveam bani si nu imi lipsea nimic... cand si cand simtem cum se deschidea incet usita aceea din inima mea, simteam cum de acolo iesea ceva sau Cineva invitandu-ma sa ma intorc. Ani la rand am simtit intr-un mod foarte viu chemarea aceea. Nu i-am dat ascultare. Poate doar pentru o zi sau doua, pentru ca apoi sa gonesc din nou spre nicaieri, cu viteza ametitoare.

vezi si Partea a II a



Bunica mea - Povesti vechi si dureroase din Giulesti

Click aici

Durere si speranta... Povesti din Giulesti

Zana maselutei

Vacanta aceasta a fost una plina de nou pentru iezisorul nostru cel mare, Antonio. Mai intai, anuntam oficial ca a facut primii lui "pasi" pe bicicleta fara roti ajutatoare. Aceasta se intampla in 2 august, in curtea bisericii, pe bicla lui David. Puctam toate datele, sa nu cumva sa uitam :-).
Peste cateva zile, o saptamana, dintisorul de soricel, dornic de duca, a inceput sa se miste incoace si incolo ca rotitele bicicletei. Domnisoara Nico de la gradi a fost cea care l-a extras cu indemanare. Ii multumim si pe aceasta cale. O declaram zana maselutei (pardon, dintisorului).
Iata doua lucruri mari si rotunde aparute intr-o singura vara-toamna, preambul al datei in care Antonio va implini 6 ani.
Mamicile stiu ce spun, cand copilului tau ii cade primul dinte... te gandesti inevitabil: cand a zburat timpul? Parca ieri l-am tinut prima oara in brate tremurand de emotie...
Ii multumim lui Dumnezeu in fiecare zi pentru copilasii nostri, rugandu-L sa ni-i tina sanatosi si ascultatori.

Povesti foarte vechi din Giulesti. Amintirile bunicii

Batranii – acesti purtatori de valori si traditii inestimabile – trec pe langa noi, traiesc in preajma noastra, iar noi uneori ii uitam, alteori nu avem timp sa le dam binete. Nu par a fi deranjati de ignoranta noastra. Se bucura insa ca niste prunci cand ii intrebam de sanatate, cand ii rugam sa ne spuna din povestile acelor vremuri, pe cand erau copii si probabil ca nu ii presa timpul, ca acum. Ca si noi, se bucurau de caldura caminului, de imbratisarea parintilor si de jucariile lor sarace.
          Bunicii nu uita, ati observat? Ei pastreaza cu sfintenie amintirile cele mai vechi, ca pe niste comori, in inima.

          Avem si noi in familie batrani. Cautam sa nu ii lasam singuri in ceasul de apus al existentei lor. Suntem curiosi sa le aflam secretele si tinem sa le amintim ca au fost candva oameni puternici, frumosi, sanatosi, priceputi si iubiti.

          Batrana noastra, Paraschiva, vorbeste neasteptat de bine si e coerenta la cei 84 de ani ai sai. Nu am mai intalnit pana acum un om in inima caruia sa incapa atatea dureri si sa poata sa mearga mai departe. In curand voi posta un filmulet cu ea. Ca una nascuta in Giulesti, ne va spune cate ceva despre copilaria si viata ei, lucru ce ne va ajuta – speram noi - sa extragem cateva informatii despre Giulestii de altadata.

Va astept cu drag, aici .

Am mai invatat...

Odata cu inaintarea in miezul anilor

• constatam 
• analizam
• dam verdicte

 care mai de care adanc si uneori dureros experimentate, ce influenteaza viata noastra cea de toate zilele.


E am mai invatat ca...

• oamenii se trezesc dimineata ca la o strigare a vietii, fara sa stie ca poate aceasta le va fi ultima zabovire pe suprafata pamantului.
• oricat de obositi sau bolnavi ar fi, oamenii tot au in ei sadita speranta, decanul de varsta al increderii si al dorintei de a fi.
• copiii merita tot efortul si, mai mult decat atat, tot sacrificiul, in schimbul bucuriei pe care ne-o ofera aparitia lor in trecatoarea noastra viata; tot ei ne alina durerile printr-un cuvant, prin gesturile lor neasteptat de sincere si curate.
• oamenii se tem de moarte, unii mai mult, altii mai putin; totii insa afiseaza nemurirea pe chipuri, in gesturi si reactii - elemente tragicomice -  care privite de sus, de la inaltimea lumilor necazute in pacat, par poate neimportante, dar care pentru oameni inseamna sabia ce le sta deasupra capului de la chiar prima secunda a vietii.
• cat de frumos si lejer si binecuvantat o fi sa fii inger sau alta categorie de cetatean al universului; pe care nimic nu il poate dobori la pamant, pe care nu il asteapta ziua judecatii propriilor fapte?
• cat de mult ar trebui sa se chinuie omul sa fie gasit curat la marea judecata. Cum ar putea el trece in viata vesnica fara salvarea oferita in dar, la cruce?
• ce i-ai putea spune mai bun si mai concis unui om care se pregateste sa treaca la odihna?
• cum sa lupti cu himerele care te impovareaza la tot pasul?

 -------------------------------------------
„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă“ (Matei 11:28)

va urma

Sa cunoastem mai bine CLUBUL TOP KIDS!

Jurnal de CLUB

4 IULIE - DESCHIDEREA OFICIALA A CLUBULUI ,,TOP KIDS”



Clubul ,,Top Kids”, cu sectiunile GRADINITA si AFTER SCHOOL, si-a deschis portile pe data de 4 iulie 2011 cu surprize dulci, muzica si jucarii, intr-o atmosfera de poveste http://gradinitatopkids.blogspot.com/

S-a votat: omenia e cea mai importanta!

Zilele trecute m-am hotarat sa pun capat unei dureri de masea care ma supara de multa vreme. Ma trezea in miezul noptii, imi puneam sare de mare sau vata cu spirt de parca as fi trait acum o suta de ani, undeva in varf de munte. Asta e, recunosc, frica e mai presus de orice orgoliu.
M-am deplasat insa, intr-o dupa amiaza torida, spre cabinetul marelui si vestitului medic stomatolog din cartier. Locatia se afla undeva la capatul tramvaiului 11, in Giulesti; arata bine de tot, e dotata mai ceva ca in centrul orasului dar... exista un dar: tanarul blond - gen Brad Pitt - caruia i se spune "domnul doctor" are niste probleme...de caracter. Iata despre ce este vorba:
Aveam programare la ora 18.00. Pe la 17.55 ma aflam in sala de asteptare, unde se mai afla un domn. Incerc sa fac un pic de conversatie, aflu ca si el era programat la 18.00. Ok, imi zic, si-asa mi-e cam ... stiti voi... prefer sa mai astept... In vreo zece minute apare doctorul si ma cheama in cabinet, imi face o anestezie total pe nesimtite si incep sa prind curaj, gandind ca daca nu am simtit nimic pana acum, va fi totul ok. Asa au stat lucrurile pret de vreo 10 minute, timp in care misteriosul blond si-a facut treaba ireprosabil. Imediat dupa aceea, am inceput sa simt dureri ingrozitoare in zona din centru a maselei cu pricina. Ii spun, iar el ce credeti ca face? ma invita sa ies din cabinet. O secunda am crezut ca nu aud bine, sau ca glumeste, sau ca poate ma aflu in mijlocul unei filmari cu camera ascunsa. M-a trezit insa marele blond, cerandu-mi pe un ton foarte serios, chiar rautacios, sa ies. "Nu cred ca va doare... nu lucrez pentru persoane bolnave psihic... am si alti pacienti la usa (programate la aceeasi ora!)..asa ca va rog sa iesiti afara din cabinet, acum!."
Am iesit, i-am multumit...  Daca ar fi fost oricine altcineva in locul meu, ar fi ripostat, probabil... Da' ce dom'le, banii mei nu merg. De ce nu ma credeti ca doare, si chiar doare rau... nu aveti solutii pentru cei cu dureri?...cate si mai cate nu i se puteau spune acestei somitati lipsite de maniere.
Trebuie sa recunosc ca m-a rascolit foarte mult atitudinea aceasta; eram gata sa imi pun bruma mea de incredere in el, in conditiile in care, din cauza fricii, amanasem luni de zile  intalnirea cu stomatologul.
Ajunsa acasa, durerile s-au intetit si mai mult. Eram atat de descurajata si dezorientata, incat nu imi venea sa cred prin ce trec. Pentru ore bune, sufletul meu sensibil a suferit mai mult decat ma sacaia maseaua. De ce trebuie sa trecem prin experiente atat de jenante, venite tocmai dintr-o zona din care te astepti sa primesti acceptare si stoparea durerilor (contra unui cost substantial, desigur).
Ceva imi spunea ca trebuie sa merg mai departe si ca nu e un capat de tara... m-a rejectat un necunoscut... m-a catalogat bolnava psihic.... se intampla sa fie medic... eram gata sa-l si platesc... m-a lasat in drum cu o durere de masea incredibila....no problem!
Traim pe pamant... in Romania... epoca nesimtirii fara precedent...
------------------------------------
Am gasit intre timp un om cu caracter si ... surpriza!... cu OMENIE. Acesta mi-a tratat caria si mi-a mai ridicat putin moralul...
Cel putin am invatat cate ceva din toata tarasenia asta: 1. sa nu am asteptari din partea nimanui!. 2. sa merg la medic imediat cum se instaleaza durerea!. 3. sa apreciez omenia si sa ofer tuturor ocazia sa se bucure de prezenta mea!. 4. sa nu ma mai darame atitudinea altora, pentru ca sunt valoroasa in ochii lui Dumezeu, care ne trateaza pe toti copiii Sai, la fel!

Un an de jurnal

Astazi, 11 iunie, Jurnal de Giulesti implineste un an.
Am inceput prin a scrie pe blogspot.ro dar dupa ~ 6 luni nu s-a mai putut accesa aceasta adresa, asa ca am creat jurnaldegiulesti.blogspot.com (din dorinta de a ma adresa in continuare vecinilor, prietenilor precum si tuturor celor care din greseala acceseaza pagina mea).
Imi doresc sanatate... pentru mine, familia mea, pentru cei care ma citesc dar si pentru cei care poate ma "ocolesc".... Este loc pentru toti sub soare, asa ca Jurnal de Giulesti merge mai departe!
Sa auzim de bine si la multi ani tuturor! ;-))

Articole dragi sufletului meu:
 http://jurnaldegiulesti.blogspot.com/2010/11/recover-jurnal-de-giulesti-happy.html
http://jurnaldegiulesti.blogspot.com/2011/04/trece-timpul.html
http://jurnaldegiulesti.blogspot.com/2011/04/povesti-adevarate-si-cu-tilc.html
http://jurnaldegiulesti.blogspot.com/2011/05/bunatati-gatite-fara-foc.html
http://jurnaldegiulesti.blogspot.com/2011/05/vine-1-iunie-la-jurnal-de-giulesti_28.html
http://jurnaldegiulesti.blogspot.com/2011/06/minuni-se-intampla-in-romania-anul-2011.html

Daniela

Frumusete absoluta

...In miezul noptii...
sa adulmeci infinitul privind spre stele,
sa te imbete mirosul crinilor,
sa asculti cantecul greierasilor si tonurile brotaceilor.....

Pomii par mai semeti si au frunzele lucioase, parca poleite, noaptea....
Cate un fulger brazdeaza cerul si iti da fiori...
Simti pe Cineva in spatele tau, in jurul tau, in tine...
Ramai vrajit de maiestria cu care a fost creata natura....

Cat de stresat ai fi fost in timpul zilei, cat de obosit te simteai cu doar 5 minute inainte, nu mai conteaza. Tu simti ca renasti si nu ai vrea cu niciun chip sa te mai  intorci in casa.
E tarziu, linistea gradinii e grea ca de plumb. Toate frumusetile descrise mai sus, neclintite, parca asteapta sa se intample ceva. La fel si tu.....
Oare ce fac ceilalti? Dorm. Nu au habar de bucuria si sublimul din sufletul tau....
E asa frumoasa viata!
Simti ca inima ti se face mare-mare incat ar incapea toata lumea in ea, ca devii mai bun si mai iubitor..... mai intelegator.... 

E tarziu si te asezi in pat. O noua zi se iveste in curand....

Nimic nu se compara cu frumusetea naturii chiar dezlantuite, cum s-a intamplat dupa amiaza. Vantul puternic si ploaia mi-au soptit parca "sunt tot Eu... nu te ingrijora..."

Minuni se intampla. In Romania. Anul 2011. Iar in discutie se afla o institutie a statului. Incredibil!

Referitor la un articol Jurnal de Giulesti de saptamana trecuta pe care il gasiti  aici si urmare a sesizarii pe care Jurnal de Giulesti a facut-o Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 6 din Bucuresti -

Astazi am primit o veste cum nu ma asteptam de buna, de la dna Petra Radu din Crangasi, de 83 ani. O delegatie de la Directia Generala de Asistenta Sociala a fost la dansa acasa si dupa ce i-a ascultat pasurile, au inscris-o in programul lor de intrajutorare; urmand ca batrana sa primeasca pe langa consiliere si serviciu juridic gratuit in vederea rezolvarii problemei actelor care i-au fost sustrase, si tot ajutorul de care are nevoie un batran fara copiii, avand o pensie mica si aflandu-se in continuare imobilizata la pat.

Un inger i-a zambit, asadar, doamnei din povestea noastra, un alt inger (in persoana tinerei vecine din scara blocului) o ingrijeste ca pe un copil, o hraneste, ii procura medicamente, fara a avea un interes anume.

Toate acestea nu au lasat-o rece pe femeia care acum doreste sa incheie actele lasand tot ce are tinerei, fara a se teme ca va mai regreta vreodata alegerea facuta.

Multumim, in numele dnei Petra Radu, Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 6 din Bucuresti!

Minuni se intampla. In Romania. Anul 2011. Iar in discutie se afla o institutie a statului. Incredibil!

Vine vacantaaaaaaaaaa!!!!!!!!

Caldura mare, parcuri pline, jucarii, palarii, in curand stranduri si piscine tot pline, e vacanta si deja se simte in aer un iz de libertate....

Stiind ca multi dintre parinti nu intra in concediu in acelasi timp cu vacanta copiilor, ne intrebam cum le "programam" toate aceste evenimente?

Avem un sondaj pe pagina laterala, legat de gradinitele particulare. Venim si noi cu idei pentru o vacanta fara griji atat pentru parinti cat si pentru copiii pe care vrem sa ii avem aproape, sa ne imprietenim, sa ne distram si sa ne bucuram de frumoasa si mult asteptata vacanta de vara!

Clubul Top Kids
Detalii, in curand pe Jurnal de Giulesti

Ambulanta suna intotdeauna de 3 ori

Ambulanta vine intotdeauna de 3 ori....fara macar sa rezolve un singur caz.
De dimineata pana seara s-au perindat ieri medicii de la ambulanta, la adresa unei batrane din Crangasi, imobilizata in urma unei cazaturi. Fiind singura pe lume, fara urmasi sau alte persoane care sa o ingrijeasca, batrana a apelat la o tanara din scara blocului, rugand-o sa faca solicitare la 112 pentru o ambulanta, apoi sa o insoteasca la spital.

Iata ce relateaza tanara:
"Pe la 10.30 dimineata am sunat pentru prima oara la 112, solicitand ajutor pentru dna. Petruta, 83 de ani, care a cazut in casa si nu se mai poate misca din cauza durerilor. Am asteptat pana la ora 14,30 - cand un medic irakian a intrat in garsoniera batranei, vorbind tare si luand-o pe aceasta in ras. I-a spus in gluma: "ce ai patit, mamaie? te-a trantit amantul si ai cazut?" Irakianul nici nu a atins-o macar pe batrana, dar i-a si dat diagnosticul. A conchis ca nu are probleme osoase, sa nu se mai planga atata, ci ca i-ar fi intepenit un muschi.... asa ca ar trebui dusa la spital pentru investigatii. Exista insa o problema, aceea ca nu poate fi transportata cu masina de mici dimensiuni cu care venise, drept pentru care i-a scris un bilet de trimitere, promitand ca va trimite o ambulanta mare, cu carucior, sa o duca la Spitalul Universitar".
Babuta e cardiaca si s-a panicat ca nu va avea cine sa o ajute in acest demers;  a rugat-o pe tanara sa nu o lase singura, sa continue sa astepte impreuna a doua ambulanta. Dupa alte si alte telefoane, in jurul ori 17,30 a sosit un sofer care de asemenea a ridicat o problema; desi venise cu caruciorul pentru a o transporta, acesta s-a plans ca nu poate sa o ia in brate pana la un etaj mai jos, unde se afla liftul. Asa ca a abandonat-o si acesta, promitand ca va trimite un medic sa o consulte, sa ii faca un calmant; poate - poate se pune pe picioare si nu va mai fi cazul sa o duca la spital. A tinut sa faca insa referiri la adresa medicilor si sistemului medical din care reiesea ca nimeni nu isi da interesul, ca spitalele gem de cazuri care asteapta pe holuri fara sa ii preia cineva. Spitalul Universitar, de exemplu, preia mai nou si cazuri din judetul Ilfov... lumea sta puhoi pe hol si nu crede ca ar fi cazul sa se intample si cu dna Petruta la fel.
Cele doua femei nu au avut niciun cuvant de spus. Soferul s-a facut nevazut pentru ca dupa doua ore sa apara o doctorita, slava Domnului, ultima!
Aceasta a pus capac rabdarii si dorintei batranei de a se mai da pe mana doctorilor.
A facut galagie mare, acuzand-o pe aceasta ca cheama ambulanta de nu-stiu-cate ori pe zi, ca refuza internarea si ca pune medicii pe drumuri. Nu a stat de vorba nici 5 minute, a facut scandal ca la usa cortului, nu s-a atins in niciun fel de batrana (care de suparare si nervi - nu se mai poate ridica nici pentru a merge la toaleta). A plecat. Asa cum au facut toti cei dinaintea ei.
Se mai cade sa tragem vreo concluzie, mai renteaza sa supravietuiesti unui asemenea sistem? Sa asteptam sa se propuna vreo lege desteapta legata de eutanasia celor peste 80 de ani, ca tot e la moda eutanasia ????....
Doamna Petruta nu are pe nimeni pe lume, tanara care ne-a relatat cazul are un copil de 5 ani si nu poate sa stea 24h/24h langa dansa, acum cand are mare nevoie de ajutor.
Cine? Cum? Cand? Sunt niste intrebari la care nu se va gasi vreodata raspuns. Poate dupa ce s-o stinge din viata.... se vor gasi cateva rude indepartate gata sa roiasca pe singura avere ce i-a ramas: o garsoniera saraca, la etajul 10... strada Sperantei...pierdute.

Informatii noi. vineri, 3 iunie 20011
In cele de mai jos va prezentam informatii noi despre caz. Tanara vecina a batranei imobilizate, mama a unui copil de 5 ani, continua sa ii acorde acesteia toate ingrijirile necesare. Vazand bunavointa neinteresata a fetei, batrana a adus in discutie existenta unei familii care s-a obligat sa o intretina, sa-i plateasca hrana, medicamente si utilitati, in schimbul locuintei. Cu toate acestea, familia respectiva nu se tine de promisiune, a intarziat foarte mult plata celor de mai sus si refuza sa ii acorde ingrijirea de care are nevoie in aceasta perioada. Nu au omis insa sa ii sustraga batranei  actul de nastere si contractul casei in original.
Afland ca am preluat cazul, batrana roaga Jurnal de Giulesti sa trimita un memoriu catre Directia Generala de Asistenta Sociala pentru a se deplasa la domiciliul dansei si a face lumina situatiei disperate in care se afla. Dna. Petruta a mai declarat ca se teme pentru sanatatea si viata ei, convinsa fiind ca raufacatorii nu se vor lasa pana nu o vor trimite in lumea celor drepti.

1 iunie 2011

Dragi copii,

Jurnal de Giulesti va ureaza la multi ani, zile calde si sa fiti sanatosi, sa cresteti frumosi si cumintei!


Speram sa revedeti cu placere articolele de mai jos:


Vine 1 Iunie la Jurnal de Giulesti partea I
Vine 1 Iunie la Jurnal de Giulesti partea a II a
Povestea lui Noe - sceneta pentru copii

Doua sosete indragostite

- Iti amintesti cum ne-am cunoscut?
- Cum as putea uita, ai aparut de nicaieri exact in cusatura etichetei mele.
- Cat sa fie de atunci?
- Parca o vesnicie..
- Si cand ne-a cumparat el de pe raft.... ce palpitant a fost sa ne plimbam cu masina, intr-o punga de plastic nou-nouta!...
- Ce emotii am avut cand ne-a taiat firul ce ne lega... parca simt si acum fiori in ... clacai.

Asist inmarmurita la dialogul de mai sus si zambesc in sinea mea.
Ciorapii astia sunt nemuritori si ... de nedespartit. Au peste 10 ani de cand "locuiesc" in casa noastra. De atunci, sotul meu a schimbat zeci, poate sute de sosete. Mai putin pe ele, caci s-au incapatanat sa ... se tina atat de bine... una de cealalta. Ce-i drept, numai sunt la fel de nuantate, si-au pierdut negrul initial dar... stupoarea ce ma cuprinde atunci cand intind sau strang rufele de pe sarma, ma determina sa "dau din casa": sosetele astea vechi si urate nu se pierd una de cealalta orice s-ar intampla!. Se tin scai si se incapataneaza sa existe!
Daca s-ar intampla la fel si cu sentimentele oamenilor.... fata de oameni... fata de animale.... fata de plante sau pasari....

Deranjez? Se cauta un raspuns

Astazi se discuta pe toate canalele, cu oricine, despre orice.
Avem pareri cu privire la oricare tip de subiect.
De multe ori, tratam subiecte despre a caror veridicitate nu avem habar.
Alteori, nu s-ar cadea sa insistam pe chestiuni private, care ar trebui sa-i priveasca doar pe cei implicati.
In schimb, daca incerci sa le vorbesti oamenilor despre "lucruri sfinte", nu mai esti interesant, de multe ori nu ti se raspunde, interlocutorul iti zambeste politicos si cauta sa incheie .

Rar se intampla ca cineva sa te aprobe, aratand ca traieste dupa aceleasi principii.

Ce ii determina pe oameni sa devina sceptici, sa isi schimbe parerea despre tine, sa se retraga atunci cand ai hotarat sa traiesti dupa cum scrie in Cartea Sfanta?
Mai mult, daca ai pornit pe drumul cunoasterii si iubirii de Dumnezeu, grupurile in care ai activat "o viata", te rejecteaza. Te simti prost si cauti sa te retragi, cautand alt anturaj.
Desi tu, urmandu-l pe Domnul, esti mai credibil acum, mai perocupat de binele general. Tu iti deschizi inima si ai vrea sa spui ce simti, ca atunci cand ai gasit o comoara si nu poti sa tii secret.
Ma intreb - si va intreb - cu rugamintea de a fi sinceri si a va descatusa din lanturile oricarei retineri - de ce deranjeaza subiectul "Isus"?
Din cauza ca cei care Il urmeaza nu reusesc sa fie la fel ca El de sfinti si nepatati? Normal ca nu reusesc, doar sunt si ei oameni! Aleg sa lupte insa alaturi de Unul care a invins dusmanul si care ne cheama cu iubire si generozitate fara margini, pe toti la El.

Subiectul Isus produce discutiei o ruptura care altereaza continuitatea fireasca a lucrurilor, o limita peste care nu se trece si peste care se aseaza tacerea....

Ce au (sau nu au) cei care isi doresc a fi ucenicii lui Isus?
De ce sunt priviti "altfel"?
De ce nu sunt agreati?

Credeti ca aspir la prea mult, asteptand raspunsurile voastre?

Va multumesc din tot sufletul si va marturisesc ca am abordat acest subiect delicat dintr-o dorinta extraordinara de a va cunoaste mai bine pe dumneavoastra, cei aproximativ 100 de oameni care vizitati Jurnal de Giulesti, zilnic.

A durea/durere

Inca de la aparitia noastra pe lume, facem cunostinta cu durerea.
Mergem cu ea la brat pana in ultima clipa a vietii.
Sunt oameni care suporta mai usor durerea, altii care se aolesc din orice.
Exista femei care au nascut de 8 sau 10 ori cu toate ca durerile travaliului au fost la fel de intense de fiecare data.
Nu ne place durerea. E un lucru de care ne-am descotorosi oricand, cu placere.
Cu toate astea, neavand incotro, ii gatim fara sa vrem - salas in memoria noastra dintotdeauna.
Suntem norocosi sa traim in epoca tehnologiei avansate; descoperirile ultimei generatii si-au lasat amprenta si in domeniul luptei cu durerea. Astfel, nenumarate tipuri de calmante au invadat piata si ai spune ca, intr-un fel, durerea ar trebui sa capituleze.

Se pare insa ca durerea isi are rolul ei foarte bine conturat.
Care credeti ca sunt "beneficiile" durerii?
Cum actioneaza calmantele?
Exista oare sanse ca durerea sa dispara pentru totdeauna, fara sa mai auzim vreun "au, ma doare"?!

Vine 1 Iunie la Jurnal de Giulesti partea a II-a

ANTONIO CITESTE CAPRA CU TREI IEZI

http://www.youtube.com/watch?v=ZJJnFSBLjOI

Antonio e un baietel foarte matur. Chiar atunci cand nu participa la dialog, analizeaza intens ce se intampla in jurul lui si ne uimeste cu cate un raspuns .... inspirat. Ne-a convins usor de acest lucru, aratandu-ne ca stie ce face, ca nu este si nu va fi niciodata un copil problema, ca il putem lasa "nesupravegheat" fara sa gasim lucrurile in mijlocul casei.
De cand a aparut Emanuel, fratiorul mai mic, parca ceva s-a intamplat. Antonio a inceput sa faca nazbatii si sa nu ne mai asculte; sa devina insistent in "nu-ul" sau cel de toate zilele. E mai rasfatat ca oricand si parca ne roaga sa-l tratam si pe el ca pe un bebelus, cum facem cu Emi. Curand ne-am dat seama ca nu functioneaza acest statut de ... barbat si cautam sa fim mai toleranti cu el, sa se simta iubit si aproape de inima noastra. E si el copil cu iesirile si nazdravaniile aferente varstei. Asa ca ne-am revenit din visare si ii tratam pe amandoi la fel. Are mama doi iezi cucuieti....

vezi si Vine 1 Iunie la Jurnal de Giulesti partea I

Sarbatorim ziua vecinului

Europa sarbatoreste azi, 27 mai, ziua vecinului.
Ma bucur ca s-a inventat aceasta sarbatoare!
Relatiile dintre vecini, in general, aveau nevoie poate de o zi anume pentru reinnodarea lor. E vremea sa intelegem si sa acceptam ca dincolo de gardul inalt, exista inimi, exista oameni ca si noi care traiesc, viseaza, se lupta cu vremurile si cu viteza timpului.

La multi ani, dragi vecini!

La multi ani, giulesteni!

In urma cu jumatate de an,  Jurnal de Giulesti a organizat un targ de jucarii la care au participat peste 10 copii din vecini. A fost interesant si distractiv.

 

 

 

 

Inca de la infiintare, Jurnal de Giulesti s-a adresat in primul rand vecinilor sai, desi nu se lauda cu prea multi cititori din randul acestora. As aminti-o aici totusi pe Mada, consecventa si haioasa noastra cititoare, nelipsita de la comentariile de pe blog. La multi ani, Mada! La multi ani tuturor! pentru ca pana la urma, fiecare este vecinul cuiva.... :-D

Vine 1 Iunie la Jurnal de Giulesti partea I

Voi ati vazut vreo baba frumoasa? Va intreb asa...din curioazitate....
Sa stiti ca eu am vazut copil cuminte!
Unul creste chiar in ograda mea. E vorba de fiul cel mare, Antonio.

Omul cu matura

Matura - maturaaaaaaaaaaaaa!
Va suna cunoscut?
Nu? Inseamna ca nu locuiti in zona Giulesti-Crangasi-Gara de Nord-Plevnei- Grivita-1 Mai.
Cel care - ca un ceas - ne polueaza fonic existenta, este omul cu matura. Il pandesc de multisor si incerc sa obtin cateva vorbe de la dansul. Nu se poate. Nu are ce sa imi spuna. El vinde maturi pentru ca vinde maturi. El nu are familie, are o pensie mica iar pasiunea vietii lui e colindatul a unui sfert din Bucuresti, pe jos, cu maturile la spinare.
-Matura-maturaaaaaaaaa!
L-am prins pe acest Forest Gump din Giulesti si i-am facut cateva poze. Nu i-a convenit.
- Sa nu ma dai la ziar. Mai bine cumpara o matura.

I-am promis de asta-iarna ca o sa cumpar una in perioada Pastelui, asta pentru ca sa incerc sa intru in vorba cu el si sa il determin sa imi spuna doua trei vorbe pentru jurnal. Dar vedeta cartierului nostru e discreta. Din cand in cand mai scapa cate o injuratura la adresa gospodinelor care.... ia ghiciti!... nu prea ii cumpara marfa.
Ce ar mai fi de adaugat? - lucru care m-a determinat sa-i acord spatiu in jurnaldegiulesti - anume ca fie ploaie, troiene, vant napraznic, sarbatoare cu cruce rosie in calendar... el se aude de nicaieri ca un soldat care are de facut un nepretuit anunt:
a venit maturaaaaaaaaaa.
iesi in strada si fa-ti rost de una....

E o zi superba.. hai afara!..

Inca de dimineata, de pe la  7,00 cand cel mic s-a dat jos din pat cu gandul sa-si viziteze bunicii, mi-am dat seama ca o  sa fie o frumoasa zi de duminica azi.
Eram intre somn si trezire cand am auzit usa de la intrare si pe mezinul spunand "iau papucii... ies aparrrra...". Am sarit iute sa nu cumva sa o ia in directia strada si l-am prins la coltul casei. Cand am incercat sa il intorc in pat, s-a lasat in jos plangand ca vrea la mamaia.... ok.. du-te la mamaia...
Ce copii neascultatori...
Dar ce zi frumoasa.. calda... cu un soare asa de prietenos...

E vremea sa iesim pe undeva, in natura... Haideti si voi!
Mai tarziu, poate postam si ceva poze....
Sa aveti o zi superba!!!
Ne intalnim diseara :-))))

Noutati ora 18:00
Ne-am intors.
Am vizitat imprejurimile.
In spatele casei noastre se afla un camp, locul in care sotul meu si-a petrecut copilaria. Era frumos pe atunci, ne povesteste, calaream caii care ieseau la pascut, culegeam ciuperci, totul era mirific.... Acum nu au mai ramas decat gramezile de gunoaie... Of, cum stricam noi ecosistemul...!

Am trecut repede de zona murdara si am ajuns la malul raului Dambovita, unul din punctele de atractie ale zonei Giulesti, desigur.

Toni - mai vesel ca oricand....




Emi s-a remarcat din nou, gustand dintr-un melc.... desi am avut la noi cateva bunatati, nu s-au comparat cu gustul puternic si amarui.... bleah!

 

Sparge tu gheata!

 Rabdarea si puterea romanului de a face fata unui sistem dezechilibrat, unui aparat de stat defect si fara prea multe sanse de redresare, a ajuns la saturatie.
Nemultumirile oamenilor, chiar daca aparent marunte, sunt tot mai multe si mai coplesitoare; ne-am lovit insa de atatea ori de indiferenta si nesimtire, incat le primim zi de zi ca pe niste palme ale sortii... "daca asa o fi voia lui Dumnezeu"... 

Hrana buna si gustoasa, fara foc, la noi acasa

Se incheie aproape un an de cand gatesc cel putin 3 feluri de mancare pe zi fara sa ma folosesc de aragaz. Parca as merita si eu un premiu, zic. :-)

Cum ne vad americanii...

Cum ne vad americanii ?

Cu fundu-n sus, veti spune; si asta pentru ca sa ne amuzam un pic pe seama zicalei din copilarie: "in America e noapte".

Revenind serios la intrebare, va pot spune ce am aflat de la o persoana intoarsa de curand de pe taramul cel mult dorit - SUA.
In primul rand, in conceptia lor, Romania este o tara cu oameni salbatici, ale caror progenituri nu stiu sa vorbeasca pana dupa varsta de 4-5 ani, traiesc in bordeie si ... mergeau desculti la razboi. Nu sunt prea multi americanii care s-ar incumeta sa ajunga prin aceste locuri bantuite de fantoma lui Dracula, de teama de a nu muri de foame sau de a nu fi jefuiti la drumul mare de vreo banda de talhari.

Gasiti aici: experiente si multa sinceritate (partea I)

Din tagma celor sfinte, sa zic asa, ma chinuie de catva timp niste ganduri, ca niste concluzii la care a ajuns sufletul meu, si imi bat la usa a ceea ce se cheama constient, sau mai mult, a ceea ce se cheama cuvant si chiar fapta...
Se contureaza in mintea mea, cum probabil vi se intampla si dumneavoastra, caci nu e nimic nou sub soare, anume ca omul a fost, este si va fi om - oricine ar fi, oriunde ar trai, orice indeletnicire ar avea. Vreau sa spun de fapt ca si acel personaj cult, detinand o functie importanta, purtand costum si cravata si afisand un aer de cel putin (ma scuzati) buricul pamantului, ei bine, e si el tot un om; cu temeri si neputinte, cu dureri si nemultumiri, cu momente lipsite de inspiratie si chiar gafe.

A fost odata ca niciodata..

 

A fost odata ca niciodata..... o nunta maaare care a durat trei zile si trei nopti.... asa incep (sau se termina) povestile atat de dragi noua, tuturor.
Suntem emotionati azi, mai mult ca oricand, pentru ca iata - suntem contemporanii unei asemenea nunti.

Vom sta aproape de televizor, desigur, si vom visa cu ochii deschisi la o lume cu rochii si trasuri, cu regi si regine, povesti de dragoste dar si barfe aferente....ca doar azi e nunta Printului William cu Kate Middleton, nu?!

Povesti adevarate si cu tilc

In preajma sarbatorilor -
crestinii sunt mai receptivi si mai deschisi spre spiritualitate si piosenie;
Jurnal de Giulesti va invita sa revedeti "Povestea lui Noe"
cautand sa invatam din povestile si (sau ) greselile altora.

Vizionare placuta!