La poalele acestui stejar, obisnuiam sa stau in pauzele primilor ani de scoala; el se afla chiar in fata micutei cladiri in care am invatat clasele I-VIII.
Frumoase si aproape dureroase amintiri...
Cat de repede trece timpul!
Sunt 30 de ani de atunci si am tinut mult sa ma pozez cu copiii in acest loc.
Se prea poate ca stejarul meu sa aiba mult peste 100 de ani. Acum fac parte si cei mici din istoria aceasta a trecerii prin lume a stejarului, a noastra, a semenilor nostri.....
Suntem insa inconjurati de iubire, de imbratisari si vorbe frumoase, de iarba verde de acasa, lucruri ce ne fac trecerea timpului mai usoara.
Vine vremea insa cand ne vom deslipi de toate acestea si incet-incet ne vom intoarce acolo de unde am venit...
Plecam oare cu ceva in bagaje? DA! Cu aceste fapte si momente care ne-au incununat sufletul, singurul care acumuleaza cu adevarat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu