- Iti amintesti cum ne-am cunoscut?
- Cum as putea uita, ai aparut de nicaieri exact in cusatura etichetei mele.
- Cat sa fie de atunci?
- Parca o vesnicie..
- Si cand ne-a cumparat el de pe raft.... ce palpitant a fost sa ne plimbam cu masina, intr-o punga de plastic nou-nouta!...
- Ce emotii am avut cand ne-a taiat firul ce ne lega... parca simt si acum fiori in ... clacai.
Asist inmarmurita la dialogul de mai sus si zambesc in sinea mea.
Ciorapii astia sunt nemuritori si ... de nedespartit. Au peste 10 ani de cand "locuiesc" in casa noastra. De atunci, sotul meu a schimbat zeci, poate sute de sosete. Mai putin pe ele, caci s-au incapatanat sa ... se tina atat de bine... una de cealalta. Ce-i drept, numai sunt la fel de nuantate, si-au pierdut negrul initial dar... stupoarea ce ma cuprinde atunci cand intind sau strang rufele de pe sarma, ma determina sa "dau din casa": sosetele astea vechi si urate nu se pierd una de cealalta orice s-ar intampla!. Se tin scai si se incapataneaza sa existe!
Daca s-ar intampla la fel si cu sentimentele oamenilor.... fata de oameni... fata de animale.... fata de plante sau pasari....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu